Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Activitatea academicianului Gheorghe Mustea, marcată în cadrul unui Salon Muzical organizat de Biblioteca Națională și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării
20/05/2021 - 15:00

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat Salonul Muzical „Cavalerul Armoniilor. Gheorghe Mustea la ceas aniversar”, prilejuită consemnării a 70 de ani de la nașterea academicianului Gheorghe Mustea.

 

Prezent la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării Ivan Gheorghiu i-a conferit academicianului diploma ministerului pentru întreaga sa activitate prodigioasă.

 

„Măiestria și virtuozitatea cu care Gheorghe Mustea a reușit timp de decenii să ne încânte la cârma Orchestrei Naționale Simfonice a Companiei „Teleradio Moldova” își găsesc cu siguranță reverberații profunde în sufletele fiecărui meloman, și poate nu întâmplător în ultima perioadă am celebrat o pleiadă de aniversări legate de distinsul dirijor, compozitor și academician”, a declarat secretarul de stat Ivan Gheorghiu.

 

În cadrul evenimentului au fost expuse expoziție de carte, discuri, ediții periodice din colecțiile Bibliotecii Naționale ale Republicii Moldova, fotografii din colecția personală a Eugeniei Tofan; manuscrise, instrumente, obiecte personale din arhiva maestrului Gheorghe Mustea și a Agenției Naționale a Arhivelor.

 

Amintim că Gheorghe Mustea, artist al Poporului, laureat al Premiului de Stat, cavaler al Ordinului Republicii, academician, profesor universitar este director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Naționale Simfonice a Companiei „Teleradio Moldova” din anul 1989.

 

Activitatea de bază a orchestrei este consacrată înregistrărilor muzicale pentru Fondul radioului național și îmbogățirii culturii muzicale a radioascultătorilor.

petitii