Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A

ANUNȚ

Tue, 16/12/2025 - 10:25 -- stic

ANUNȚ

privind inițierea procesului de depunere a dosarelor

în vederea obținerii finanțării federațiilor sportive pentru anul 2026

 

Ministrul Educației și Cercetării anunță inițierea procesului de depunere a dosarelor în vederea acordării finanțării federațiilor sportive naționale pentru anul 2026, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 22/2023 privind finanțarea activităților sportive desfășurate de federațiile sportive naționale.

Bugetul alocat sportului de performanță pentru anul 2026 constituie 92,0 milioane lei, din care:

  • 73,6 milioane lei – pentru finanțarea federațiilor sportive naționale în baza criteriilor distincte de evaluare;
  • 18,4 milioane lei – mijloace financiare de rezervă ale autorității publice centrale de specialitate în domeniul culturii fizice și sportului, destinate acoperirii cheltuielilor cu caracter excepțional și imprevizibil ale federațiilor sportive naționale.

Finanțarea federațiilor sportive naționale se va efectua în mod diferențiat, în baza evaluării dosarelor depuse, potrivit criteriilor distincte prevăzute de actele normative în vigoare.

Pentru participarea la procesul de finanțare, solicitanții vor depune cererea de finanțare la cancelaria Ministerului Educației și Cercetării, iar informațiile privind rezultatele sportive obținute pe parcursul anului 2025 se vor completa pe platforma electronică: https://performante.beactive.md

Sunt eligibile pentru finanțare federațiile sportive naționale recunoscute, care întrunesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare și de Hotărârea Guvernului nr. 22/2023, și care au încheiat Acord de colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor de finanțare este data de 10 ianuarie 2026.

 

 

Persoanele responsabile:

Mariana Grozav,

consultant principal, Direcția politici în domeniile tineret și sport

Tel. contact: (022) 210-362

Dionisie Angalachi,

consultant superior, Direcția politici în domeniile tineret și sport

Tel. contact: (022) 820-859