Consiliul directorilor de colegii s-a întrunit în şedinţă
15/12/2011 - 12:06
Consiliul directorilor de colegii din Republica Moldova s-a întrunit, joi, 15 decembrie curent, în şedinţă ordinară.
Prezent la eveniment, ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, s-a referit la importanţa deosebită pe care a avut-o şi o va avea mereu instituţia de învăţămînt profesional postsecundar.
Potrivit ministrului, racordarea învăţămîntului mediu de specialitate la cerinţele pieţii muncii din Republica Moldova şi cea europeană va fi posibilă, inclusiv, prin introducerea sistemului dual de învăţămînt, prin atragerea masivă a agenţilor economici la formarea specialiştilor calificaţi, acest deziderat fiind reflectat şi în proiectul noului Cod al Educaţiei.
În Republica Moldova sînt 46 de colegii (41 colegii de stat şi 5- private) în care activează cca 2,8 mii cadre didactice şi studiază în jur de 32 mii elevi.
