90 de cadre didactice și de conducere, elevi și eleve din mai multe instituții de învățământ general din țară, au participat la atelierul de totalizare al proiectului „Guvernanța democratică a școlii”, organizat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Europei și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare, în cadrul programului „Educație pentru democrație în Republica Moldova”.
În total 41 de școli au făcut parte din proiect, iar evenimentul a oferit un cadru participativ pentru a analiza rezultatele obținute, a identifica provocările existente și a formula noi direcții pentru consolidarea participării democratice în mediul școlar. Cei prezenți au analizat competențele necesare pentru o participare autentică, precum și factorii care fac ca opiniile tuturor actorilor școlii să fie auzite și transformate în decizii.
Pe parcursul ultimilor doi ani, proiectul a încurajat școlile să adopte practici transparente și incluzive în procesul decizional, de la consultarea elevilor și părinților, la colaborarea eficientă între consiliile: administrativ, profesoral, al părinților și cel al elevilor. Totodată, instituțiile au dezvoltat și implementat proceduri și instrumente clare de consultare a opiniei comunității școlare, care au fost compilate în culegerea de bune practici „Ghidul de Guvernanță democratică”, care a fost lansată în cadrul evenimentului.
„Ghidul de guvernanță democratică este un instrument autentic, menit să asigure participarea tuturor actorilor școlii. Atunci când deciziile sunt luate împreună cu copiii, acestea sunt asumate în mod responsabil. Culegerea de bune practici poate inspira și alte școli, însă cel mai important este ca experiențele ultimilor doi ani să devină parte din cultura fiecărei instituții. Guvernanța democratică trebuie să devină o normalitate, iar MEC va continua să promoveze această direcție în toate școlile”, Corina Lungu, șefă a Direcției politici în învățământul general din cadrul MEC.
Un alt rezultat important al proiectului este crearea unor spații sigure în care elevii și elevele pot să-și exprime liber opiniile, iar adulții sunt pregătiți să le asculte și să le valorifice într-un mod responsabil și etic.
Radu Danii, coordonator de Programe Guvernare, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare, a remarcat relevanța proiectului pentru aplicarea practică a competențelor democratice în școli și a subliniat importanța implementării în continuare a practicii guvernanței democratice în școală: „Proiectul de guvernanță democratică a apărut din dorința de a le oferi copiilor posibilitatea de a aplica în practică ceea ce învață la disciplina Educație pentru societate. Împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Europei am elaborat metodologia, am selectat școlile și am susținut activitățile în baza priorităților identificate de fiecare instituție.
Elevii au vorbit despre modul în care sunt ascultați, despre cum sunt luate în considerare nevoile lor și despre cum se simte, în practică, democrația la nivelul clasei și al școlii. Ei au învățat că orice idee poate fi exprimată, acceptată și valorizată, iar vocea elevilor reprezintă vocea tuturor copiilor din școală, nu doar a celor mai vocali sau mai vizibili. La rândul lor, adulții participanți la eveniment și-au asumat angajamentul de a continua aceste practici și de a susține copiii.










