Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul Republicii Moldova
A A A
Reuniunea regională a miniștrilor educației
22/10/2013 - 11:09

În perioada 17-18 octombrie curent, la Erevan, Republica Armenia, a avut loc Reuniunea regională a miniştrilor educaţiei în contextul dezvoltării Ariei Europene Comune a Învățămîntului Superior /AECÎS/ în ţările Parteneriatului Estic şi ale Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). La reuniune au participat în jur de 170 reprezentanți din opt ţări membre. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Educației și Științei din Republica Armenia, în colaborare cu Consiliul Europei și Asociația Europeană a Studenților. Republica Moldova a fost reprezentată de specialiști din cadrul Ministerului Educației și reprezentanți ai unei universități.

În cadrul evenimentului au fost puse în discuție subiecte ce țin de constituirea Ariei Europene Comune a Învățămîntului Superior /AECÎS/, în special:
• reformele structurale în cadrul AECÎS;
• corelația dintre Cadrul Național al Calificărilor, recunoașterea calificărilor și asigurarea calității;
• reformele structurale în învățămîntul superior și contribuția acestora în societățile democratice;
• participarea studenților la guvernanța instituțiilor de învățămînt superior.

Participanții la for au efectuat un schimb de bune practici, dar și dificultăți, provocări, atestate în țările participante la subiectele menționate mai sus. Reprezentanții delegației Republicii Moldova au împărtășit experiențele naționale privind promovarea reformelor structurale, dezvoltarea/implementarea Cadrului Național al Calificărilor și implicarea studenților în guvernanța universităților. Pe parcursul reuniunii au fost discutate și posibilitățile de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul învățămîntului superior. Evenimentul a finalizat cu semnarea unei declarații comune.

petitii