Peste 50 de manageri școlari din cele 13 instituții de învățământ participante la Programul național „Investim în directori” au discutat rezultatele implementării primei ediții, precum și lecțiile învățate și prioritățile pentru etapa următoare a programului. Evenimentul, organizat de Ministerul Educației și Cercetării și Institutul Național pentru Educație și Leadership, a întrunit mentori, formatori, reprezentanți ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, ai MEC și INEL.
„Programul „Investim în directori” susține transformarea instituțională, sprijinind echipele manageriale să treacă de la intenții și documente la practici concrete și sustenabile. Ministerul Educației și Cercetării își reafirmă angajamentul de a continua investițiile în dezvoltarea capacităților de leadership în educație, esențial pentru creșterea calității educației și modernizarea sistemului de învățământ”, a afirmat Marcelina Baleca, șefa Direcției generale de la MEC.
În cadrul discuțiilor, participanții au împărtășit experiențele și bunele practici în urma vizitelor de studiu în România și Estonia, schimbările observate la nivelul culturii organizaționale și al modului de conducere, precum și oportunitățile de extindere și implementare a acestora la nivel de sistem.
Participanții au subliniat importanța tranziției de la managementul administrativ la leadership educațional cu impact, a utilizării datelor și a evaluării în luarea deciziilor, consolidării unei culturi organizaționale orientate spre învățare și colaborare, precum și rolul mentoratului în susținerea transformărilor la nivel instituțional.










